Oficialii guvernului regional au anunțat că locuințele din 12 orașe aflate în sudul insulei Lesbos au fost grav afectate sau distruse. Locuitorii vizați, majoritatea persoane în vârstă, au fost adăpostiți la rude, la hoteluri sau într-un adăpost organizat de către armată.
Starea de urgență a fost declarată după ce peste 800 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, iar mai multe drumuri sunt blocate de dărâmături.
Pe de altă parte, serviciile de urgență din Turcia nu au raportat victime, dar 240 de corturi au fost ridicate în zona afectată, ca măsură de precauție.
Epicentrul cutremurului de 6,3 grade a fost la 11 kilometri sud de orașul Plomari (insula Lesbos), la 30 de kilometri sud sud-vest de orașul Mytilene din Grecia și 40 de kilometri vest nord-vest de localitatea Foca (provincia Izmir) din Turcia, potrivit Institutului american de Geofizică (USGS). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5,7 kilometri. Autoritățile turce și cele grecești au precizat că au avut loc minimum 25 de replici ale cutremurului, cele mai mari fiind cu magnitudinea de 4, 4,5 și 4,9.
Cutremurele sunt frecvente în Grecia și Turcia, țări aflate în zone tectonice active. Două cutremure devastatoare au lovit nord-vestul Turciei în 1999, provocând moartea a aproximativ 18.000 de persoane.